SFANTUL IERARH ANTIM IVIREANU, REPREZENTANT DE SEAMA AL CULTURII MEDIAVALE ROMANESTI

Sfantul Ierarh Antim Ivireanu, a trait intr-o perioada când in Tara Româneasca stralucea cultura si arta rafinata a Domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Datele cunoscute astazi despre Antim Ivireanu sunt destul de sarace.
Doua izvoare ce nu pot fi puse la indoiala, ne prezinta originea georgiana, ivireana a lui Antim.
Este vorba de Anton-Maria del Chiaro, secretarul de limba italiana a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul Tarii Românesti, care era originar din Florenta. Acesta l-a cunoscut personal pe Sfântul Antim despre care vorbeste foarte elogios in istoria sa desrpe Tara Româneasca. El afrima ca era georgian de origine si a fost luat din frageda tinerete rob de catre turci.
Apoi, Sfântul Antim insusi in majoritatea cartilor traduse sau tiparite de el precizeaza originea sa georgiana numindu-se: „Antim Ivireanu” sau „Antim georgian de neam” sau „Antim Ieromonahul, tipograful din Iviria”.
Nu se stie pâna astazi exact in ce an s-a nascut (probabil in jurul anului 1650) si in care anume parte a Georgiei.
De la del Chiaro, aflam numele lui de botez: Andrei iar din „Asezamântul Manastirii Antim” desprindem numele parintilor lui: Ioan si Maria.
Nu stim câta vreme a stat in robie. Este de presupus insa ca aceasta este perioada in care a invatat câteva limbi: greaca, din care va traduce si va tipari si cu care va purta corespondenta mai târziu cu Patriarhii de Ierusalim si Constantinopol, araba sis lava veche, in care va tipari carti si este de presupus, limba turca.
Dupa un numar de ani a fost eliberat din robie, fie datorita talentelor sale deosebite, despre care vorbesc contemporanii sai, fie prin rascumpararea baneasca a Patriarhiei Ecumenice sau a georgienilor din Peninsula Balcanica.
A trait apoi pe lânga Patriarhia Ecumenica, uimindu-i pe cei din jur cu arta sa de caligraf, sculptor, desenator si lucrator in broderie.
Necunoscute rân si imprejurarile si data venirii sale in Tara Româneasca.
Il intâlnim la Bucuresti in octombrie 1691, când tipareste o carte de literature paranetica: „Invataturile lui Vasile Macedonianul catre fiul sau Leon”, in traducerea greaca moderna a lui Hrisant Notara, nepotul Patriarhului Dositei al Ierusalimului si urmasul sau in scaun, cu care Antim va avea legaturi toata viata, când bune când rele.
Venirea sa in Tara Româneasca ca laic trebuie situate intre anii 1689-1690, dupa inscaunarea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu (9 noiembrie 1688) ca Domnitor.
In octombrie 1691 in prima carte tiparita de el se semneaza ca Ieromonah Antim.
In Tara Româneasca, modestul si strainul Ieromonah Antim a fost chemat sa joace un rol important. El n-a trecut sub tacere ceea ce ochiul sau ager a observat de-a lungul celor 26 de ani, petrecuti pe pamânt românesc.
In scrierile sale a conturat atmosfera vremii in care a trait, observând neajunsurile si condamnând scaderile, facându-ne noua o imagine a starilor de lucruri din Tara Româneasca in jurul anului 1700.
Se constata in acea vreme o intarire in putere a unui mic numar de familii boieresti cu intinse mosii, in frunte cu familia Cantacuzino, in mâinile carora se concentreaza cea mai mare parte a pamânturilor din tara si care devin atot puternici pe domeniilor lor.
Domnitorii Tarii Românesti le-ai acordat privilegii acestor familii boieresti, care prin abuzuri au ingradit si au desfiintat drepturile taranilor , au robit in mod silit sate prin marturii mincinoase si acte false, de care graiesc multe documente ale timpului.
La aceasta situatie trebuie adaugata si marirea birurilor care apasau greu pe umerii populatiei sarace de la sate si care la sfârsitul secolului al XVII-lea devin de nesuportat.
Inceputurile vietii lui Antim in Tara Româneasca au fost modeste si munca lui dificila si9 indelungata. Dintre activitatile lui numeroase, in care a stralucit ca nimeni altul una mai ales se impleteste cu intreaga sa viata, de care nu paote fi separate, aceea de tipograf.
El ramâne, alaturi de Diaconul Coresi cel mai mare tipograf al culturii noastre medievale.
Intrebarea care se poate pune in legatura cu Antim este si aceasta: Unde a invatat arta tipografica?
Unii istorici mai vechi ca M. Dobrescu in: „Viata si faptele lui Antim Ivireanu” Bucuresti 1910 si N. Iorga in „Istoria Literaturii Române” arata ca s-a initiat in aceasta arta in Tara Româneasca.
In vremea lui Antim, traditia tipografica a Tarii Românesti depasea cu mult un secol si jumatate de activitate.
La Bucuresti, chiar functiona o excelenta tipografie care inaugurase primul an de Domnia lui Serban Cantacuzino in 1678, iar zece ani mai tirziu, va realiza prima tiparire integrala a Bibliei.
In vara anului 1691, Ieromonahului Antim i se incredinteaza conducerea tipografiei bucurestene, pe care o va conduce pâna in anul 1694.
In cei trei ani de activitate a tiparite trei carti, cu toate greutatile ce sunt de presupus datorita transferului unei parti din utilajul topgrafic la Buzau, de catre Episcopul Mitrofan.
Prima carte iesita de sub tipat in iunie 1692, in lomba greaca este: „Slujba Sfintei Paraschiva si a Sfântului Grigorie Decapolitul”. Cartea are o dedicatie pentru Domnitorul Tarii semnata de: Serban Grecianul, logofat.
A doua carte, una din cele mai monumentale opera tipografice din intreaga activitate a lui Antim, a fost „Evanghelierul greco-român”, tiparit in 1693.
Si ultima carte tiparita la „Tipografia Domneasca in Sfânta Mitropolie in Bucuresti in anul de la zidirea lumii 7202, iar de la mântuire 1694″ a fost „Psaltirea Româneasca”.
In cursul anului 1694, Antim este transferat loa Manastirea Snagov, cu o parte din utilajul tipografiei, unde Mitropolitul Tarii intentiona creearea unui centru tipografic pentru ajutorarea culturala a crestinilor de sub stapânirea turceasca.
Doi ani mai târziu, documentele vremii il arata, ca avea pe lânga misiunea sa de tipograf si acea de egumen al Manastirii Snagovului.
In timpul sederii sale la Snagov, ocupat cu problemele manastirii, Antim a avut insa ragazul de a pune bazele unei mare tipografii cu opsibilitati de tiparire in mai multe limbi, topgrafie separate de cea din Bucuresti.
Cea mai mare parte a utilajului tipografic, inclusive turnarea literelor, au fost lucrate de mâna sa de artist.
La Snagov au fost tiparite 14 carti: 7 in limba greaca, 4 in limba româna, una in limba slavona, una greco-româna si una greco-araba.
Deoarece tiparitura in limba greaca are preponderenta se presupune intr-un fel influenta culturala pe care o aveau ierarhii si invatatii greci la curtea domneasca a lui Constantin Brâncoveanu.
Prima carte tiparita la Manastirea Snagov a fost o carte româneasca, imprimata ca un omagiu adus Domnitorului si anume: „Orânduiala Slujbei Sfintilor Constantin si Elena”, 6 februarie 1696.
In anul urmator 1697, tiparnita de la Snagov tipareste un adevarat record, dând la lumina cinci carti, dintre care trei de mari dimensiuni. In ianuarie 1697 erste tiparit in limba greaca un Antologhion de 2210 pagini, care cuprinde si cartile de baza ale cultului ortodox: „Octhoihul, Ceaslovul, Triodul si Penticostarul”. A doua carte de mari dimensiuni este un Evangheliar românesc, la sfârsitul caruia Antim se roaga de iertare pentru eventualele greseli comise. A treia carte este o Teologie dogmatica in limba greaca a lui Ioan Cariofil: „Manual despre câteva nedumeriri si solutiuni” cu o prefata semnata de Antim Ivireanu.
Tot atunci se tipareste si a patra carte: „Panegiricul lui Ghoerghe Maiota rostit in Biserica Mitropoliei la sarbatorea Sfântului Imparat Constantin cel Mare”, iar a cincea carte tiparita la Snagon in 1697 a fost „Dreapta alcatuire a gramaticii slavonesti”.
Dupa acest an 1697 deosebit de abundant in activitatea tipografica de la Manastirea Snagov se produce o incetinire.
Dintre alte carti tiparite de Antim la Manastiorea Snagov, trebuie sa mai amintim inca trei, care au avut si ele un rol remarcabil in istoria culturii românesti medievale: „Floarea darurilor”, „Eartologhion” in lima greaca si „Liturghierul greco-arab” tiparit in acelasi an 1701.
Desi va ramâne egumenul Manastiri Snagov pâna la data de 21 mai 1704, inca din 1701 el se muta la Bucuresti, unde isi va relua activitatea de tipograf, intrerupta in 1694.
Sfântul Antm ajunsese apreciat de catre domnitorul si carturarii tarii pentru meritelel sale remarcabile in arta tipografica. Inapoierea sa la Bucuresti in 1701 face sa inceteze activitatea tipografiei de la Snagov pentru totdeauna.
Perioada dintre 1701 pâna in 1705 este o perioada foarte rodnica in activitati tipografice si artistice din viata Sfântului Antim. Este perioada in care poregatirea sa teologica si culturala este uluitor remarcata si primeste increderea deplina a domnitorului, a Curtii si a invatatilor din preajma lui Constantin Brâncoveanu.
In acesti ani tipareste 15 carti: 11 in limba greaca, 2 românesti, una slavo-româna si una greco-araba.
Tipariturile din 1701 sunt doua brosuri in lima greaca si cuprind cuvântari panegirice ale lui Stefan Brâncoveanu, fkiul domnitorului: „Panegiricul la ziua Sfântului Constantin” are sub gravura Sfântului Constantin cel Mare, patru versuri, doua in limba greaca si doua in limba latina, ceea ce arata ca tipografia era inzestrata si cu litera tipografica latina.
In 1702 se tipareste: „Slujba Cuvioasei Hipolita” precum si „Ceaslovul greco-arab” pentru preotii din cadrul Patriarhiei Antiohiei.
In 1703 sunt tiparite sase carti cea mai imporanta fiind „Noul Testament”, fiind prima tiparire integrala a acestuia in Tara Româneasca.
In septembrie tipareste in limba greaca o ampla lucrare de teologie dogmatica, intitualta: „Invatatura dogmatica a Prea Sfintei Biserici Rasaritene si Universale” opera profesorului Sevastos Chimenitul.
Intre anii 1704-1705 se tiparesc alte trei pbrosuri tot in limba greaca: „Paralele grecesti si romane” de „Plutarch” si „Slujba Sfântului Visarion”.
Din actul redactat de Mitropolitul Teodosie si Sinodul Tarii Românesti, prin decesul episcopului Ilarion al Râmnicului la 16 martie 1705 il gasim pe lista candidatilor pentru alegere in scaunul Episcopal de la Râminc, alaturi de Ioasaf, egumenul Manastirii Arges si Macarie, protosinghelul Mitropoliei.
A doua zi, dupa alegerea sa ca Episcop, 17 martie 1705, Antim este hitoronit de catre Mitropolitul tarii, batrânul si inteleptul Teodosie, dupa care s-a mutat la Râmnic.
Faptul ca Sfântul Antrim n-a urmarit sa ajunga episcope, ca acest lucru a fost in afara ambitiilor sale, ne-o marturiseste el singur: „La Epicopiia Râmnicului puiul martur pe Dumnezeu, care cunoaste ascunzisurile inimii, ca nici in visul mieu nu mi-am inmchipuit sa ma fac arhiereu, cunoscându-ma pre mine mai pacatos si mai nevrednic decât toti oamenii pamântului. Iar de vreme ce Dumnezeu, cel ce pe toate le orânduieste spre mai bine, asa au vrut, sa ridice din pamânt sarac si din gunoiu sa inalte meser, pentru a-l aseza pe el cu boierii poporului sau, eu ce puteam face? M-am supus Domnului si L-am rugat pe El. Am sazut si acolo trei ani, fara doao luni. Ce am lucrat si acolo (nu atâta din veniturile casei, cât iara, din osteneala si sudoarea fetii mele), iaste vederat tuturor. Esirea mea de acolo n-au fost cu voia mea. Eram odihnit cu atâta si mi-ajungea din destul necazurile ce petreceam, iar apoi am iesti cu cinste si nici seama mi-au luat nimenea, nici datorie am lasat ca asa ni-au slujit vremea”.
Sederea la Râmnic a avut si ea urmari binefacatoiare pentru cultura româneasca soi pentru generalizarea folosirii limbi române in Biserica.
Preintre primele masuri luate ca Episcop la Râminc, a fost instalarea primei tipografii. Utilajul tipografic românesc si grecesc in parte a fost adus de la Snagov, care era “rodul muncii sale” cum obisnuia insusi Antim sa spuna.
De sub teascurile tipografiei de la Râmnic vor iesi zece carti in cei trei ani ai sederii sale acolo. Prima carte apare in septembrie 1705 in limba greaca si este intitulata „Tomul bucuriei”, care combatea din pumnct de vedere dogmanic Primatul Papal si influenta catolicismului.
Inca din primul an al sederii sale la Râmnic, cu binecuvântarea Mitropolitului tarii si cu acordul Domnitorului va incepe seria tipariturilor sale, care isi vor atinge din plin scopul: Triumful deplin al limbii române in Biserica.
In vremea aceea, datorita influentei episcopilor greci la curtea lui Constantin Brâncoveanu se incerca introducere limbii grecesti in oficierea serviciilor bisericresti, in locul limbii slavone care s-a folosti in cultul bisericilor noastre pâna spre sfârsitul veacului al XVII-lea.
Episcopul Antim cunostea nevoile poporului si se va face ecoul pastoritilo sai, tiparind in româneste principalele carti de cult bisericesc, unele pentru prima data.
Tot in 1705 tiparest un mic volum de 50 de pagini: „Invatatura pe scur tpentru taina pocaintei” intocmita de Antim ca indreptar pentru preoti in activitatea lor pastorala, fiind prima lucrare de acest fel in literature noastra vehce româneasca.
Ca episcope la Râmnic, Antim este prins de treburile Eparhiei, dar si de traducerea cartilor de cult din greceste inh româneste, si nu mai are timpul necesar pentru arta atât de mult indragita de el, tiparirea cartilor.
Chemând la Râmnic pe ucenicul sau Mihail Istanovici, acesta va tipari: „Molitvelnicul Românesc” si „Octoihul Mic slavo-român” in anul 1706.
Ca Episco de Râmnic tiump de doi ani si opt luni, documentelel vremii atesta si grija lui Antim pentru marirea averilor Episcopiei prin cumparare de pamânturi, vii, mori si paduri din veniturile carora s-au reparat biserici si manastiri si s-au ridicat lacasuri de inchinaciune noi (exemplu: restaurarea sfintelor manastiori: Cozia, Surpatele, Goivora si Biserica Schitului Hotarani).
La 27 ianuarie 1708 batrânul mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei moare, dorind ca scaunul de Mitropolit sa-I fie incredintat Episcopiului de Râmnic, Antim Ivireanu.
Testamentul verbal al Mitropolitului Teodosie, prestigiul de care se bucura Episcopul Antim la curtea lui Brâncoveanu si in intregul Orient ortodox, in fata Patriarhelor de Antiohia si Ierusalim, aflati in acel moment la Bucuresti, il indreptatea sa ocupe aceasta inalta demnitate.
Actul de inscaunare ca Mitropolit al Tarii Românesti, semnat de Patriarhul Ecumenic Chiprian inainte de data de 10 februarie 1708 este plin de lauda la adresa lui.
La 19 februarie 1708 soseste la Bucuresti dispozitia scrisa a Patriarhului Ecumenic, catre Mitropolitul Climent de Adrianopol, aflat si el la Bucuresti sa faca transferarea lui Antim de la Râmnic la Bucuresti ca „Vladica al Tarii”, ceea ce se implineste la 21 februarie 1708, de fata fiind cei doi Patriarhi greci si numerosi arhierei.
Mitropolitul Antim si-a rostit discursul sau de inscaunare in limba româna aratând in felul acesta ca limba româneasca este capabil;a sa exprima simtaminte tot asa de inalte ca si limba greaca.
Activitatea lui ca Mitropolit il arata: indrumator al tiparnitelor, traducator de carti liturghice, luptator pentru triumful deplin al limbii române in Biserica, educator al clerului, gospodar al bunurilor Mitropoliei, ctitor, patriot si om politic.
Dupa alegerea sa ca Mitropolit, printer primele masuri pe care le-a luat a fost si transferarea tipografiei de la Râminc la Târgoviste.
Tot la inceputul activitatii sale ca Mitropolit, neuitând indepartata Georgie, trimite acolo pe cel mai bu ucenic al sau, care va avea sarcina sa puna bazele unei tipografii. Doua din cartile tiparite acolo un „Evangheliar” tiparit in 1709 si un „Liturghier” tiparit in 1710 intereseaza in mod deosebit deoarece amândoua au pe pagina a 6-a dedicatia autografa a Mitropolitului, multumind Domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a ajutat si pamântul „iverilorÝ sa se imbogateasca cu tiparele limbii sale”, asa cum s-au imbogatit Arabia, Grecia si Tara Româneasca.
Sirul tipariturilor se intrerupe datorita evenimentelor din anul 1711 si de necazurile ivite in viata lui Antim in 1712.
Criza intervenita intre Mitropolitul Antim si Domn itorul Constantin Brâncoveanu in iarna anului 1712, la numai trei ani de la alegerea sa ca Mitropolit se explica prin adversiunea sa dintotdeauna impotriva stapânirii otomane care l-aiu luat rob si care au devastate de atâtea ori Georgia si ca acum tot turcii saraceau Tara Româneasca, cu cererile lor nesabuite in bani si produse, si de intrigile bine tesute, ale unor episcopi invidiosi si incapabili, in frunte cu Mitrofan de Nisa, duhovnicul Domnitorului, cel care-I va urma in scaun, de altfel umbriti cu totul de cultura, demnitatea si tinuta morala a lui Anitm.
Situatia conflictului ni s-a pastrat prin cele doua aparari celebre prezentate in scris lui Constantin Brâncoveanu in 13 ianuarie si 3 februarie 1712.
Dupa aceste aparari Domnitorul Constantin Brâncoveanu a renuntat la intentia de a-l inlocui pe Antim, dar vechea armonie dintre ei se pare ca n-a mai fost restabilita.
O alta criza s-a ivit intre raporturile sale cu eruditul Patriarh al Ierusalimului Hrisant Notara, conflict care nu s-a solutionat printr-o impacare definitive niciodata desi intre ei au mai existat relatii de ordin tipografic.
Conflictul s-a ivit datorita pretentiilor Patriarhului Hrisant Notara ca manastirile si bisericile din Tara Româneasca inchinate Patriarhiei de Ierusalim si care ajutau cu bani Patriarhia sa depinda exclusive de Iersualim, iar Patriarhul sa fie socotit deplin stapânitor atât in problemele administrative cât si religioase.
Acestor pretentii aprobate printr-un act sinodal semnat in dece,mbrie 1709 de Patriarhul Constantinopolului Atanasie al V-lea, nu puteau fi acceptate de Mitropolitul Antim, care s-a plans Patriarhului Ecumenic impotriva amestecului abuziv al Patriarhului Hrisant Notara in treburile Bisericii Tarii Românesti, cerându-I sa puna capat unei situatii ce contravenea canoanelor.
In urma acestor conflicte se crede ca numai intelepciunea Domnitorului Constantin Brâncoveanu l-a mentinut pe Mitropolitul Anitm in scaunul Ungro-Vlahiei.
In acesti ani (1711-1712) datorita acestor situatii politice si datorita necazurilor sale personale care ii amenintau scaunul mitropolitean, n-a mai avut nici timp nici thina pentru preocuparile sale tipografice.
Abia in toamna anului 1712, apare la Târgoviste pentru prima data Octoihul, in limba româna trades de Antim, care a suportat si cheltuielile de tiparire. Tot in acest an a mai fost imprimata, tot in româneste, o carte de „Rugaciuni in toate zilele saptamânii”.
Restabilindu-se relatiile dintre Domnitor si Mitropolit se mareste si activitatea tipografiei de la Târgoviste.
Anul 1713 imbogateste cultura româneasca cu cinci carti, dintre care amintim volumul: „Maxime ale unor vechi filozofi” in limba greaca si un Liturghier in limba româna, tiparit pe cheltuiala Mitropolitului Antim.
Tot in acest timp se tiparester la Târgoviste a doua editie a Molitvelnicului Românesc tradfus de Antim cdorea sad ea poporului si preotilor cea mai intrebuintata carte bisericeasca. A mai tiparit de asemenea un mic Catavasier trilingv, in slavona, româna si greaca.
In anul sângeros 1714 când Constantin Brâncvoiveanu murea martir la Constantinopol, Mitropolitul Antim tipareste trei carti: „Capete de porunca” o brosura de 34 de pagini scrisa de Mitropolitul Antim pentru educarea preotilor, „Ceaslovul slavo-român” si „Catasvasierul românesc” intr-un tiraj mic. In 1715, Mitropolitul retipareste Catavasirul si Ceaslovul, cu cheltuiala sa.
Introducerea limbii române in Biserica este acum definitive victorioasa, impotriva tuturor piedicilor celor straini de limba si aspiratiile poporului roman, prin lupta Mitropolitului Antim.
Mitropolitul Antim s-a ingrijit in timpul arhipastoririi sale de educatia preotilor in activitatea lor sacerdotala, duhovniceasca si de indrumator ai poporului, a adaugat noi averi, acceptând donatii pamânturi, vii, turme si acareturi dar pentru el personal n-a acumulat nimic.
Tot ceea ce a avut prin truda celor 26 de ani cât a trait in tara noastra a investit in frumosul monument de arhitectura din Bucuresti, Manastirea Antim, und ear fi vrut sa I se odihneasca trupul dupa trecerea sa „la vesnicile lacasuri”.
Ultimul capitol al vietii Mitropolitului Antim se impletreste cu activitatea sa politica si patriotica dintre anii 1714-1716 careia i-a cazut jertfa nemeritata, urmarind lucrarile de zidire a Manastirii sale.
Domnia lui Stefan Cantacuzino care i-a urmat lui Coinstantin Brâncoveanu i-a sfârsit la 21 ianuarie 1716. Dupa numai 20 de luni de domnie, Stefan Cantacuzino moare sugrumat. Dupa mazilirea lui Stefan Cantacuzino, turcii hotarasc san u mai incredinteze tronul unui Domn din tara ci unui demnitar grec din Constantinopol, cum se intâmplase si in Moldova, dupa moartea lui Dimitrie Cantemir.
Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat al Moldovei este stramutat ca Domn al Tarii Românesti si isi face intrarea in Bucuresti l;a 10 februarie 1716.
In primavera anului 1716 a inceput o actiune antiotomana si antifanariota in Tara Româneasca, iar Cantacuzinii au sperat ca prin ajutorul austriecilor s apoata adduce pe tron pe Gheorghe Cantacuzino, fiul lui Serban, care traia de mai multa vreme in Transilvania, in locul lui Nicolae Mavrocordat.
Cronica lui Radu Popescu, din acea vreme, spune ca o mâna de austrieci au trecutul Otlul indreptându-se spre Pitesti in ziua de 15 august 1716.
Del Chiaro precizeaza ca in ziua de 18 august, când stirea a ajuns la Bucuresti, Nicolae Mavrocordat, inspamântast si-a facut repede bagajele si impreuna cu familia sa si cu boierii credincio1si lui au luat drumul Giurgiului. La plecare domnitorul a luat cu sine si pe Mitropolitul Tarii Antim impotriva vointei lui.
La Calugareni, in urma unei discutii dramatice cu domnitorul, Mitropolitul Antim i-a delcarat sa-si continuie drumul mai departe singur „deoarece de acum inainte nu e nimic comun intre el, Domnul si Tara Româneasc”.
Domnitorul a ajuns la Giurgiu, Mitropolitul s-a intors la Bucuresti, unde fiind sigur ca Nicolae Mavrocordat nu se va mai intoarce pe tron, a uns ca Domn pe Marele Vornic Patrasco Brezoianu.
Câteva zile mai târziu, lui Mavrocordat iu s-a adus la cunostina ca totul n-a fost decâot o alarma falsa.
Plin de mânie s-a intors la Bucuresti.
Intâmpinat de boieri la intrarea in oras a aflat de ungerea lui Petrasco Brezoianu ca domn, care a fost taiat in bucati. Iar in zilele urmatoare au avut aceiasi soarta si alti boieri potrivnici stapânirii turcesti si Domnului fanariot.
Ajuns in Bucuresti, Nicolae Mavrocordat a poruncit sa fie chemat de indata Mitropolitul Antim Ivireanu.
Venind la palat, spune cronicarul Mitrofan Grigoras, soldatii turci l-au oprit, i-au smuls barba si parul si l-au târât pe jos inghizându-l intr-o casuta a Curtii.
Cerându-i-se demisia in astfel de conditii umilitoare, având si sceptrul mortii asupra capului sau carunt, Mitropolitul n-a schitat nici o impotrivire.
In locul sau a fost numit Mitrofan de Nisa, vechiul si statornicul lui dusman, protejatul Patriarhului Hrisant Notara si al lui Nicolae Mavrocordat.
In gramata patriarhala a Patriarhului Ecumenic Ieremia al III-lea abia urcat in scaun, Mitropolitul Antim Ivireanu a fost acuzat de revolutie si rascoala, de „mestesuguri satanicesti” si de magie, fiind culpabil si vinovat de caterisirea canonica.
Pentru toate aceste rele, Antim Ivireanu este scos din rândul arhiereilor si „departat de Mitropolia Ungro-Valahiei”.
In locdul numelui de Antim pe care l-a purtat ca Mitropolit i s-a dat cel de Andrei, cu care intrase in viata si cu care urma sa paraseasca viata.
In timp ce i se citea gramata de caterisire i s-a pus pe cap o tichie rosie si i s-a comunicat sentinta de deportare pe viata la Manastirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai.
In miez de noapte, a pornit o caruta spre locul de surghiun, escortat de câtiva soldati turci.
Pe drum catre Manastirea Sfânta Ecaterina a sosit si decizia Sultanului prin care era condamnat la moarte.
Soldatii din porunca lui Nicolae Mavrocordat, l-au omorât si i-au aruncat trupul in Râul Tungia, care trece prin Adrianopol.
Data omorului nu se cunoaste, cândva in ultima decata a lui septembrie 1716, dupa data de 22 a luni.
Daca dusmanii lui n-au avut buna-simtire sa-si asunda bucuria mortii sale, poporul drept credincios a primit in schimb cu teribila consternare vestea mortii acvestui mare ierarh, iar amintirea lui nu s-a sters niciodata din sufletul lor.
Asa se explica de ce manastirea lui, cu hramul „Toti Sfinti” din Bucuresti, unu;l din cele mai remarcabile monumente de arhitectura, picture si culptura din tara noastra a continuat sa fie inzestratata cu pamânturi si acareturi, dându-i-se cu evlavie numele ctitorului „Manastirea Antim”.
Dupa o viata atât de agitate si dupa napraznica-i moarte, Antim Ivireanu lasa culturii românesti o opera care-l aseaza intre figurile cele mai de seama ale poporului roman, fiind socotit a fi unul dintre cei mai orginali reprezentatni ai vechii noastre literature.
Opera tipografica a lui Antim a fost legata organic de intreaga-i viata. Opera lui literara a fost tiparita in parte in timpul vietii sale sau a ramas in manuscrise si a fost tiparita mai târziu.
Ca Mitropolit a inzestrat cultura româneasca cu ce4a mai inaltas expresi a acuvântului rostit pâna la acea data, scriind nemuritoarele sale „Didahii”, opera care aseaza printer cei mai mari oratori bisericesti ai tuturor timpurilor.
Asadar, Mitropolitul Antim si-a pus toate cunostintele, râvna si priceperea in slujba Bisericii si a credinciosilor români care l-au primit cu toata dragostea in Tara Româneasca.
Tipograf, autor de carti originale, tradfucator de carti de slujba in româneste, predicator si pastor de suflete, artist, ctitor de biserici, aparator al Ortodoxiei, Antim Ivireanu ramâne unul din chipurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii si tarii noastre.
Acestea au fopst si motivele pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române in sedinta din 20 iunie 1992 a hotarât ca marele Ierarh Antim sa fie trecut in rândul Sfintilor.
Pomenirea lui se face cu cinste in fiecare an in ziua de 27 septembrie.

Arhimandrit Nikodim Bibart

_________
Bibliografie folositoare:
Gabriel Strempel: Studiu Introductiv la „Antim Ivireanu Opere” Bucuresti 1972
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu: Sfintii daco-romani si români Iasi 1994
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu: Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Galati 1996
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu: Dictionarul Teologilor Români, Bucuresti 2002
Corina Grid: Manastirea Antim, averea mitropolitului fara mormânt, Revista Lumea Credintei ˆ Magazin Ilustrat, septembrie 2003