SFANTA TEODORA DE LA SIHLA

(secolul XVII – XVIII)

Originara din Satul Vinatori, Judetul Neamt, face parte din sirul cuviosilor sihastri, practicanti ai rugaciuni lui Iisus, care au ajuns la cea mai inalta treapta de sfintenie, dobandind harul vizionar la facerilor de minuni.
Hotarata sa fie “Mireasa lui Hristos”, Teodora se calugarese traind un timp in schitul Barzaresti, din judetul Ramnicul Sarat. Schitul fiind cotropit de turci, ea se retrage la alt schit din judetul Neamt, traind iziolata intr-o chilie zidita in munte. In aceasta chilie s-a nevoit Cuvioasa Teodora aproape 30 de ani, slavind pe Dumnezeu si biruind prin rabdare si smerenie toate ursele vrajmasului.
Fiind intarita cu putere de sus, n-a mai coborit din munte, unde numai fericitul Pavel, duhiovnicul ei urca din timp in timp la chilia ei cu PreaCuratele Taine si cele de nevoie vietii pamantesti.
In aceasta ingereasca nevointa atit de mult a sporit Cuvioasa, ca facea priveghere de toata noaptea cu miinile inaltate la cer pina se revarsau zorile , apoi se odihnea 2 ore si iar incepea privegherea.
Hrana primea, cat a trait batrinul ei duhovnic, pesmeti uscati cu ierburi de padure, “macrisul Sfintei Teodora” si dupa moartea lui a ramas in grija lui Dumnezeu.
Apa avea din scorbora unei stinci, in care se aduna din ploi si care n-a secat nicioadata, raminind pina astazi cu numele de “Fintina Sfintei Teodora”.
In vremea navalirii turcesti cind oamenii au fugit in munti de frica lor, niste calugarite au ajuns pina la chilia ei. Teodora le-a lasat pe ele acolo, iar ea s-a retras intr-o pestera unde a trait singura si nestiuta de nimeni, “ca un inger cu trup”.
Noaptea se odihnea putin pe o lespede de piatra, iar apoi “se ruga neincetat lui Dumnezeu, cu miinile inaltate la cer, pina se rapea cu mintea la cele ceresti, iar cu trupul se ridica deasupra paminatului, si din gura ei se inalta in sus o vapaie de foc, asemenea marilor sfinti”, ca ajunsese fericita Teodora la rugaciunea cea mai inalta, in extas.
Odata, a observat staretul de la manastirea Sihastria un stol de pasari si urmarindu-le calugarii au aflat-o pe sfinta caruia pasarile ii aduceau hrana.
Primind Sfinta Impartasanie, Sfinta Teodora si-a dat sufletul lui Hristos si trupul ei a fost inmormantat in pestera aceea, unde a ramas vreme de 100 de ani.
Intre ani 1828-1834 trupul ei nefiind supus putrezirii era facator de minuni, a fost luat de rusi la Kiev si a fost asezat cu alte sfinte moaste la manastirea Pecerska, unde se gaseste si astazi sub numele de “Cuvioasa Teodora din Carpati”.
Amintirea Sfintei Teodora a ramas vie in toate manastirle si satele din Moldova: “caci trupul ei proslavit cu neputrezirea era izvor de buna mireasma si facea minuni”.
Credinciosii alergau la moastele ei, care se gaseau in pestera (inainte de a fi mutata la Kiev), mai ales cei bolnavi, si se vindecau de suferintele lor.
Unii sarutau sfintele moaste, altii isi atingeau bolnavii de racla cu trupul ei, iar altii se spalau cu apa din fintina ei si primeau ajutor si mingiiere.
In anul 1992, fericita Teodora a fost canonizata de Biserica Ortodoxa Romana si trecuta in randul sfintilor.
Pomenirea ei se face in fiecare an la data de 7 august.

Arhimandrit Nikodim Bibart